Intre Irish Pub si bucatarie

Stiu, nu mi-a dus nimeni doru', da' eu tot ma simt vinovata ca n-am mai trecut pe-aici. Si simt nevoia sa ma scuz: n-am avut timp. Pe bune. Unii oameni mai si munceste, da' eu am cam exagerat lately. Nu zic, am mai avut si cate-o zi libera, da' mi le-am rezervat pen' alte scopuri, gen mers la salon sa-mi fac suvite blonde, pentru ca apoi sa-mi dau seama ca nu-mi plac si ca ma imbatranesc si ca ma fac sa seman cu Mona Musca; si-apoi sa revin la brunet. Va dati seama, chestiile astea dureaza... Da' nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Imi propusesem sa va povestesc despre cum e la servici, da' va trebui sa ma limitez la cateva f(r)aze scurte si cel putin ciudatele. Gen prima mea conversatie-n romana cu un grec, Iorgus: "Vliau shu eo uo bela ulshu" "Poftiti?!" "Uo bela ulshu" "I don't understand, sir, please say it again" "Tuu nuu ieti rumanca?" "Ba da, sunt romanca." "Shu nuu untelege rumaneshte?" "Ba, da, dar nu am auzit bine..." "Uo bela ulshu" "O bere Ursus? :-?" "Finally..." A doua oara cand a venit Iorgus a vorbit in engleza, deci am inteles. Si a cerut un pahar de vin. Nu, n-am gresit paharul, doar ca nu stiam ca-s pe gramaje si alea. "You're cheating me, Sinziana". "Cacat, s-a zis cu serviciu' meu!", mi-am zis. Da' nu. Iorgus e baiat de treaba. Dupa intamplarile-astea, a-nceput sa stea la bar si sa-mi spuna cine nu are meniu, la ce masa ar trebui sa ma duc cu nota, whatever, m-a ajutat. Si-ntr-o zi a venit cu o carte si-a stat acolo si-a citit cateva ore. Era o editie din 1905. Herodot. Si a avut grija sa ma lumineze si pe mine-n cateva sensuri. Multam, ce sa zic? In alta zi-n care surzenia era ca la ea acasa-n urechile mele de baba de op'zeci de ani, am avut 2 clienti engleji. Au baut baietii, nu s-au jucat; da-i cu bere, da-i cu Bacardi... la un moment dat m-au intrebat: "Do you have tshuica?" "What?! Tzuica?" "Yeah, yeah, that traditional Roumanian drink..." "No, I'm sorry, we don't have tzuica." Iar bere, iar Bacardi... si-apoi mi-au cerut nota. "Could I have a bill, please?" (Cacat, chiar asa s-au exprimat!) "A beer? Sure! What kind of beer?" S-au tavalit pe jos de ras. Si le-am zis ca surdu' n-aude, da' le potriveste. Ma rog, nu mai stiu cum m-am exprimat, ceva cu "gives a sense", gen; au prins ei ideea. :-j Cert e ca i-am amuzat asa tare, c-au lasat bacsis. Repet, erau englezi. Sunt funny, gen. Involuntar, din pacate... E, si-acum sa va mai zic ceva: partea de mai sus e scrisa acu' vreo doo-trei saptamani. Deci n-o pot continua, clar. Habar n-am la ce ma mai gandeam atunci. Faze amuzante au mai fost, da' la cat sunt de ofticata pe tot ce s-a-ntamplat in perioada asta, nu-s in stare sa le povestesc. De ce ofticata? Mh, for various reasons. Gen c-am muncit ca oarba aproape doua luni si-am luat salariu doua bastoane jumate. Si ca n-am avut timp de nimic altceva in perioada asta. Da' nu-i nimic, recuperez eu. No, am mintit putin. Singura chestie relaxanta de care mi-am facut timp (ca deh, cand trebuie, trebuie) a fost gatitu'. Din cand in cand, nu cat as fi vrut eu, da' cel putin n-am murit de foame. Deci sa va spun despre super-reteta mea de spaghete. Nu, n-am inventat-o, doar am imbunatatit-o pe ici, pe colo. Pasul 1: te duci frumusel la piata/ Carrefour/ Cora/ Profi etc. si-ti umpli cosu' cu urmatoarele: doo ceputze rosii, doi-trei morcovi, doi ardei babani (neaparat rosii), ciupercute (de preferat proaspete!), un piept de pui, o cutie de rosii - pomodoro decojite, condimente pentru pui, Maggi Secretul Gustului Legume, piper, busuioc si, biensur, paste (eu le prefer pe cele Brailla, sunt foarte subtiri si parca au si-un pic de gust, in comparatie cu celelalte). Daca simti ca mai mult de-atat nu poti sa cari, e ok, inseamna ca n-ai uitat nimic. Pasul 2: ai ajuns acasa, te-ai spalat pe maini, ai spalat legumele, ai curatat pieptul de pui si-ai aruncat toate zgarciuletzele si ce mai era in plus... Te-apuci de taiat: ceputza marunt, morcovii pe razatoarea mica, ciupercile, rosiile si ardeii cubulete, puiul fashiutze mici. Pasul 3: apuci una bucata oala (daca ai cu teflon, e perfect) si-o stropesti cu o leaca de ulei. Arunci in ea ceapa si morcovu' si le calesti putin. Pui si ciupercile si le acoperi cu apa, sa se-nabuse. Intre timp condimentezi bucatelele de piept si le prajesti separat. In oala cu legume arunci si ardeiul si vegeta, dupa gust. S-a prajit puiul? Scurge-l bine de ulei si pune-l peste legume. Adauga rosiile, putin piper si busuiocul. E timpul sa te-apuci de fiert pastele: 15-20 de minute intr-o alta oala, plina cu apa in care ai presarat putintica sare si un strop de ulei (mda, eu am mania sa murdaresc toate vasele din casa atunci cand gatesc, da' voua s-ar putea sa v-ajunga doo oale si-o tigaie). Le clatesti apoi in apa rece, le scurgi si le pui peste sos. Eu, una, asa fac. Desigur, poti sa le pui in farfurie si sa-ti pui exact cat sos vrei peste ele, da' asta ar insemna sa fierbi paste de cate ori mananci, pana se termina sosul, deci pierzi timpu' degeaba. Plus ca sosul e destul de lichid, asa ca nu ti se vor usca, oricat le-ai incalzi la microunde. Pentru ca, am uitat sa spun, cantitatile-astea-s pentru vreo 6 portii maricele (nu c-as manca eu asa mult, da' nu mananc niciodata singura). Asadar, bon appetit (n-am uitat accentu', mi-e doar lene)! Astept laude pe adresa redactiei. ;;)

No, you are not invisible

Daca trebuie, trebuie. Ca sa fiu sincera, trebuia mai devreme. Da' mai bine mai tarziu decat nicaieri. Adica mai bine la Irish Pub decat deloc. Da, m-am angajat. Sunt chelnerita. Stiu, "lol". Na, unii oameni mai si munceste. De la 16:30 pan' la 2, mai exact. Cel putin, asa am lucrat in astea 3 zile, ca sambata am inceput. N-as putea spune ca-mi displace. Am invatat deja cateva chestii, cica ma descurc bine; adevaru' e c-am luat-o de la zero, habar n-aveam sa fac capuccino, sa marchez ceva la casa sau sa pun Guinness in pahar; iar azi deja am luat comenzi la mese de cate 11 persoane. E ceva, nu? Unde mai pui si ca n-am spart nici un pahar, n-am varsat nici o cafea, n-am gresit nici o nota de plata... Ma uimesc si pe mine uneori. Nu de alta, da' eram atat de bleaga acu' 4 zile... E, nu, n-as putea spune ca e jobu' la care visam. Da' trebuie sa recunosc ca am ce-nvata. De exemplu, am invatat sa zambesc si sa fiu draguta cu oamenii, desi inca n-am scapat de tricoul cu "Nu, nu esti invizibil, sunt noua aici". Si-mi place ca-mi exersez engleza, cu clientii straini. Si atentia distributiva. Si viteza de miscare, ca, spuneam mai devreme, eram cam bleaga; nu degeaba-mi zice frate-meu "Getutza incetutza". Ma rog, si-ar fi mai multe avantaje. Printre care si faptul ca acum stiu unnde pot gasi Murphy's Red, super-berea de care-mi tot zicea Andrei si de care-am cautat peste tot. Daca vreti si voi, gasiti la Dubliner, pe Titulescu, la Molly's, pe Calarasi, sau, de ce nu?, la The Harp, la Unirii, langa Hotel Horoscop. Si dac-o fi sa veniti la asta din urma, poate-aveti noroc si dati de mine pe-acolo. Sa tineti, totusi, cont de ce scrie pe tricou. :P Cheers!

De ce nu pica bila de pe ASE

Legenda o stim cu totii. Fauna si vegetatia de la ASE e, insa, variata. E plin de pitzy si de coca, dar asta nu inseamna ca nu poti intalni si oameni normali. Deci sa nu generalizam. Oamenii aia normali care studiaza economia sunt de doua feluri: cu par pe piept si fara par pe piept. Adica baieti si fete, exact. La baieti n-are nima' pretentia sa doboare bila, deci ne vom focaliza intreaga atentie in sfera cu tzatze. E, aici am vrut s-ajung. Se pare ca e un fel de conspiratie aici, ca exista cineva al carui interes major e ca bila sa ramana-n varfu' cladirii din Piata Amzei. Cine este acest cineva? Nu stim. Insa avem o pista si un suspect. S-ar putea sa fie cel mai slab din toata ierarhia asta care conspira intru mentinerea pozitiei bilei, sau s-ar putea sa fie chiar capul operatiunii. Tot ce stim despre el e ca il cheama Sorin si vrea sa futa ASE-iste. Pai cum dracu' sa mai pice bila, daca in Romana se-mpart fluturasi ca asta?! And the Ball Award goes to...

Spoiled

Sunt o rasfatata, stiu. TREBUIE sa am ce imi doresc. Nu va imaginati c-as fi vreo pitzy care, de cate ori vrea o noua pereche de pantofi roz cu platforma si peep-toe, si-i ia, doar pentru ca-s cu o nuanta mai inchisi decat precedentii. Nu. Nici macar n-am platforme roz cu peep-toe. Nici macar o pereche. Nu-s absurda. Nu-s fitoasa. Nu-s nebuna. Nu-s absurda. In general, dorintele mele se-nscriu in limite normale si de bun simt. Nici macar nu se-ntampla des sa vreau ceva. Tocmai de-asta, atunci cand vreau, TREBUIE NEAPARAT sa am. Sa-mi iau. Sa capat. In general, sa mi se faca voia. Si daca tocmai v-a trecut prin mintzishoare "Faca-se voia Ta"... e ok, locuiesc in curtea unei biserici, va iert. Hai, sa n-aud de-alea cu "dictatoare", "scorpie nebuna", "copil nerecunoscator", bla, bla... Ca nu-i asa. V-am zis, nu exagerez cu nimic in cele dorite. Am obiceiul (slabiciunea?!) sa cer chestii posibile; intai calculez daca cei carora le cer imi pot satisface revendicarile, si abia dupa ce-mi da macar 0, incep negocierile. Cine cauta, gaseste si cine cere, capata. Asa am fost invatata. Cred ca-i o problema de educatie aici. Parintii mei nu mi-au luat niciodata ce-am vrut, pana nu le-am zis ce vreau. De-asta aveam o gramada de porcarii cand eram mica: papusi blonde, rochite cu broderie si-alte balarii. Si bine c-am pus picioru'n prag, ca altfel, n-as fi avut niciodata masinute si pantaloni cu dunga. Adevaru' e ca oricum, e mai corect sa spui ce vrei, in general. Si ti se va da, nu? :-? Daca esti realist, asa ca mine... B-) Tot gena-mi dicteaza sa si dau, pe cat se poate, ce mi se cere. Daca pot ajuta pe cineva, o fac. Da' sa ma roage. Ma rog, sa-mi ceara. Nu voi (mai) intreba mosi si babe de pe strada daca sa-i ajut cu bagajele (ca-s asa senili, incat majoritatea au senzatia ca vrei sa le furi sacosa cu arpagic). Nu ma voi oferi sa le dau temele colegilor. Nu-mi voi intreba prietenu' daca vrea sa-i fac masaj. Si nici prietenele, daca vor sa le machiez. Daca, insa, mi se cere si pot, faca-se voia cui cere. Fair enough, nu? Nu tin contabilitatea actelor mele de binefacere. Nu stiu de cate ori am spalat vasele-n locu' altcuiva, dar stiu c-am facut-o. Nu stiu de cate ori am fardat/coafat, ajutat in bucatarie, ajutat la curatenie etc., dar tin minte dac-am facut-o. Si mi se pare normal ca atunci cand simt si eu nevoia sa fiu rasfatata, sa fiu. Rasfata si vei fi rasfatat. De cele mai multe ori merge. Nu ma pot plange, am prietene care-mi fac masaj, prietene care-mi jump in winamp la ce melodie-mi ravneste sufletu', un frate care ma-ndoapa cu ciorba preferata la orice ora din zi (si mai ales din noapte), o cumnata care face ciorba mea preferata exact cum o prefer, parinti care m-asteapta acasa cu o Cola rece si-un pachet de Kent8... Da, ma rasfata si ei. Si eu pe ei, cat pot; ca de vrut, as vrea mai mult, da' sunt limitata de niste mecanisme gen "student, deci sarac", "in sesiune, deci n-am timp" si-alte de-astea. Mda, m-am cam abatut. Si iar e 4 AM, deci nu-s in stare sa fac noduri intre idei, iar ele singure, de buna voie si nesilite de nimeni, nu se leaga. Asa ca tot ce ati citit pana acum, nu era musai sa cititi. Adica n-are legatura cu concluzia. Concluzia este ca, desi-s rezonabila, nu primesc tot timpul ce vreau. Si cand nu primesc ce vreau...cand nu-s rasfatata cum se cuvine...ma supar. Si acum sunt suparata. C-am vrut si eu ceva si nu s-a vrut. Ca de putut, s-ar fi putut. Atat am avut de zis.

Pisica ucigasa

I thouht I saw a pussycat! I did, I did, I did see a pussycat!

Mi-au placut animalele de cand ma stiu. Am avut iepuras, Rica-l chema. Am avut pestisori, un acvariu mai mare ca mine. Am avut doua broscute testoase: Chiara si Sorel. Am, la Motru, catelusa - Shania. Mi-am dorit din suflet, dar n-am avut: ponei, porcusor de Guineea, canar, papagal.

http://www.trilulilu.ro/Mortueu/39a2f252ab6ca4

Dar n-am suportat, de cand ma stiu, pisicile. Da, sunt dragute cand sunt mici si pufoase, cand se-nvart dupa smotocei, cand se-alinta. Pis-pis cateva luni si-apoi sa te duci dracu', nu alta. Ca-s scarboase. Ca se urca pe masa si-ti ling farfuriile, daca le lasi unde pot ajunge. Ca pot ajunge cam peste tot. Ca-s lingusitoare si-ti torc pervers langa perna. Ca scot niste sunete ingrozitoare cand sunt in calduri. Ca papa pestisori, pasarele si soricei. Ca-l sperie pe Tweety. Ca-l alearga pe Jerry. Ca-l scot din sarite pe Spike. Ca erau venerate de egipteni, in antichitate, si ca uciderea lor, pe-atunci, acolo, era pedepsita cu moartea. De ce altceva ar fi putut s-apara superstitiile legate de ele, daca nu pentru faptul ca-s nesuferite?! De ce nu s-a gandit nimeni ca un caine maro, in loc de o pisica neagra, ar putea aduce ghinion? De ce tocmai pisicile sunt simbolul lumii oculte? Ete de-aia, ca-s antipatice.
De ce-mi pierd timpul scriind despre asta? De ce vi-l pierdeti voi, citind despre asta? Pentru ca saptamana trecuta am vazut o pisica omorand o gaina si-nfulecandu-se, cu verocitate. Pentru ca m-a socat imaginea. De-aia. Am tras-o-n poza, deci am si dovada, in caz ca se gaseste vreun iubitor de pisici care sa ma traga la raspundere. O voi pune si pe blog, cand voi avea-o pe-acelasi pc de la care se-ntampla sa scriu; pe asta n-o am.

Mic esantion din "Mama Noapte". Free demo.

"Am fost arestat impreuna cu toti ceilalti din casa. Am fost eliberat in mai putin de o ora, multumita, cred, interventiei Zanei-Mele-Bune. Locul unde am fost retinut atat de putin era un birou fara nici o denumire din Empire State Building.
Un agent m-a coborat cu un lift si m-a scos afara in strada redandu-ma fluxului vietii. Am facut poate cincizeci de pasi pe trotuar, apoi m-am oprit.
Am inghetat.
Nu sentimentul de vinovatie ma inghetase. Ma auto-educasem sa nu incerc niciodata acest sentiment.
Nu infricosatorul sentiment al pierderii suferite ma inghetase. Ma auto-educasem sa nu ravnesc la nimic.
Nu detestarea mortii ma inghetase. Ma auto-educasem sa ma gandesc la moarte ca la un prieten.
Nu furia sfasietoare impotriva nedreptatii ma inghetase. Ma auto-educasem sa accept ca pentru fiinta umana a cauta recompense si pedepse drepte era totuna cu a cauta acul in carul cu fan.
Nu gandul ca nimeni nu ma mai iubea ma inghetase. Ma auto-educasem sa ma descurc fara dragoste.
Nu gandul ca Dumnezeu era neindurator ma inghetase. Ma auto-educasem sa nu astept nimic de la El.
Ceea ce ma inghetase era faptul ca nu aveam absolut nici un motiv s-o pornesc in vreo directie anume. Ceea ce ma pusese in miscare si ma facuse sa trec prin toti acesti ani searbazi si lipsiti de sens fusese curiozitatea. Acum pana si ultima ei palpaire se stinsese.
Cat timp am stat acolo ca inghetat, n-am idee. Daca aveam sa ma mai misc din loc vreodata, altcineva trebuia sa-mi furnizeze motivul.
Si cineva a facut-o. Un politist m-a urmarit o vreme cu privirea si apoi a venit la mine si m-a intrebat:
- Va simtiti bine?
- Da, i-am raspuns.
- Stati aici de foarte mult timp, remarca el.
- Stiu, am zis eu.
- Asteptati pe cineva? m-a intrebat el.
- Nu, i-am raspuns.
- Nu credeti ca ar fi mai bine sa va continuati drumul? mi-a spus el.
- Da, sa traiti! am zis eu.
Si mi-am continuat drumul."

Poate nu e cel mai bun fragment, dar daca nici acum nu sunteti convinsi ca Vonnegut e un must-read, va recomand calduros o supradoza de Diazepam. Sau macar o musaca facuta de mine. A bientot!

Update: Nu, nu m-am contrazis cu ultima fraza. Ideea e ca pana si-un fragment slabut semnat K.V. e destul de convingator. N-am vrut sa va dau mura-n gura unul bun, in speranta ca veti avea curiozitatea sa le descoperiti singuri si sa le savurati dintr-un platou tiparit. Ca-i mai romantic sa frunzariti o carte si sa-i auziti paginile fosnind, decat sa click-uiti pe-un blog si sa va-ntrerupa din 5 in 5 minute ba messu', ba antivirusu', ba mai stiu eu ce altceva. Pai n-am eu dreptate, ca-ntotdeauna? ;;)

Ok, I admit, WE were there...

We sure are cute for two ugly people ;;)