luni, decembrie 21, 2009

Rasu'-plansu'. Da' mai mult rasu'

Nu sunt suparacioasa; nu ma las afectata de glumitze rautacioase (dupa ce-mi dau de doua ori ochii peste cap, le si uit), nu fac scandaluri, nu ma cert, injur doar in trafic si in gand, nu umblu cu persoane care sa merite jigniri, nu dau cu pumnu' in masa, nu ma crizez, nu tip, nu lovesc. Cand eram mai mica, eram colerica; daca nu-mi convenea ceva, ma dadeam cu fundu' de pamant (la propriu); nu doar ca mi-a trecut, da' nici n-as mai avea curajul sa fac asta. Am depasit si faza cu aruncatu' telefonului si cu dat pumni in ziduri/ dulapuri/ usi/ orice chestie tare. Vad ca-ncet-incet, ma las si de aia cu plansu'. Am inceput sa prefer sa tac. Tac cand sunt nervoasa, tac cand sufar, tac cand ma oftic, tac in loc sa dau pumni in pizda. Si ma izolez cat pot; pana-mi trece. De obicei imi trece repede; tacerea bosumflata se transforma-n tacere cu surasuri, apoi metamorfoza continua pan-ajung sa vorbesc zambind. Totul se desfasoara treptat, pe etape, totul e cumva calculat, in degrade. Si dureaza in functie de persoana pe care ma supar si de reactiile ei/lui. Pe el ma supar(mult spus, ce-i drept) cel mai des si imi trece cel mai repede. In cele mai grave cazuri, ma "mut" pe canapea si citesc; a fost si o situatie mai speciala, cand mi-am facut bagajele si m-am dus acasa, adica acolo unde platesc chirie. Si-atunci mi-am promis ca n-o voi mai face, sau cel putin nu asa; adica sa-mi mai "uit" naiba o bluza, un chilot, un ciorap, sa nu fiu nevoita sa le cumpar sau sa mai fac niste drumuri, ca proasta. Stii ce ma calmeaza? Treburile casnice. O, da! Sunt ca noua dupa ce fac o tocanita. Sau dupa ce-i fut o curatenie ca la carte, cu frecat fiecare coltisor de camera. Asta-i doar pentru cazuri extreme, cand sunt suparata rau; si se pare ca-mi place sa fiu pregatita pen' situatii de-astea, ca uite ce praf e pe televizor... Acu' na, fiecare se supara-n felu' lui si se descarca dupa cum il taie capu'. Pe mine vad ca ma taie linistit, fara graba si fara zgomot. Si fara multe vaicareli. Ah, si ce intens le-am trait si pe-astea-ntr-o perioada! Ce-mi mai placea sa le povestesc fetelor totul, cu lux de amanunte, cu regie, cu suspine, cu sughituri chiar! Ce depresiva eram si cum mi se-ntamplau toate numai mie, ah! Deh, adolescenta, abstinenta, conflicte-ntre generatii, iubiri ne-mplinite si-alte copilarii peste care, daca stau si ma gandesc, nici nu stiu cum s-a scurs timpul, habar n-am cum s-au dizolvat, cum s-au evaporat, cum au disparut... Da' noroc ca. Ei, si-acum, ca n-am motive sa ma supar (si exceptand datile cand le inventez, ca, deh, femeie sunt), sunt tare vesela. Zambesc cand salut, dansez cand gatesc, cant cand fac curatenie, rad des si sanatos, uneori incerc chiar si sa glumesc; nu prea-mi iese asta cu glumitu', da' oamenii din juru' meu au suficient simt al umorului, incat fac glume bune pornind de la ideile mele...mai putin glumete. Asa ca rad des si mult si zgomotos, uneori. In general, zgomotul rasului meu depinde de alte zgomote, cum ar fi cel al unui dop desprins de pe-o sticla de bere. Da' sa nu intram in detalii. Si sa n-o mai lungesc cu asta, ca vad ca nu naste zambete. Mai bine sa citim ceva amuzant. Uite, are Andrei ceva. Ras placut!

luni, decembrie 07, 2009

Beyond images (there must be scents)

Dincolo de demisia mea. Pe langa faptul ca mi-am pierdut portofelul cu o zi inainte sa-mi inchei socotelile cu irishu'. Trecand si peste faptul ca in baruri vin oameni cu gandul de-a bea cafele pe cheltuiala angajatilor. Dincolo de circul asta cu alegerile, dincolo de topaielile prostanacului si de acrobatiile ochilor marinarului, mai presus de cacaturile-astea cotidiene care ne devoreaza timpul si nervii... Beyond all these shits, there was a book. As minti dac-as spune ca abia am terminat-o, ca lectura-i proaspata, ca va pot da citate si-asa mai departe. Nu. Am citit-o acu' vreo luna, am uitat deja o mare parte din numele personajelor, iar ceata s-a asezat usor peste anumite fragmente. Insa nu i-am uitat mirosul ala de carte nedeschisa anterior, de carte virgina, tiparita si asezata pe-un raft, in asteptarea unui cititor care sa merite s-o citeasca. Inca nu sunt sigura ca cititorul a fost pe masura; dar se putea si mai rau; la urma urmei, orice neghiob are dreptul de-a citi, nu?! Asa ca tind sa cred c-am meritat-o. M-a marcat, recunosc. M-a-nspaimantat oarecum, insa nu cum a facut-o "Cantec de leagan" a lui Palahniuk, par example. M-a atras in lumea pe care-o descrie, m-a-mpins spre a-mi imagina, precum un film, toata actiunea. Asta, probabil, si din cauza ca n-am vazut filmul; nici nu-mi prea doresc, de altfel, are doar critici negative; in plus, sunt convinsa ca scenariul imaginat de mine, ca simplu cititor, e mai pe masura povestii; nu, nu ca m-as visa vreun mare talent, insa am avut suficient timp cat sa nu pierd detaliile si sa realizez un fel de 6D sau cum naiba se numesc minunile-alea care includ si oaresce simtiri in "dimensiuni". Mirosul, mai exact. Pentru ca e vorba de "Parfumul" lui Patrick Suskind. Sigur ca m-am imaginat personaj, fac asta de cate ori imi place ce citesc. Nu, n-am fost protagonistul, ci una din victimele sale; ma prindeau nespus de bine pielea alba, aproape stravezie, parul rosu si mireasma de virginitate; totusi, spre sfarsit, in euforia lecturii, mi se-ascutise si simtul olfactiv. Nu mai are nici un sens sa enumar emotiile, sprijinul ascuns - dar puternic fata de Jean - Baptiste Grenouille, tristetea care m-a cuprins spre finalul cartii, dificultatea cu care-am citit ultimele 50 de pagini, de teama ca se va termina. Nu cred c-am exagerat cu nimic; poate, din contra, mi-a fost frica sa nu va sperii si-am mai estompat din trairi. M-ati putea-ntelege doar citind-o. Daca insa n-am fost convingatoare si aveti nevoie de un imbold mai "comercial", aflati ca e bestseller si ca i-a cucerit pe Kurt Cobain (ascultati "Scentless Apprentice"), Till Lindemann (Rammstein; listen to "Du riechst so gut") si Marilyn Manson (pe asta l-a ajutat in alegerea titlului celui de-al doilea album - "Smells Like Children"). Si filmul vedeti-l dupa ce cititi, daca tineti mortis; insa va asigur ca cele 27 de cadre cu nasul personajului principal (actorul britanic Ben Whishaw) nu depasesc puterea cuvintelor lui Suskind. Hai, la teme cu voi! La urmatorul curs, extemporal!

Shiny happy Sinzy