vineri, iulie 29, 2011

Vicky Cristina Barcelona si couscous cu legume si due fromaggi

Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi se-ntampla sa uit ca vreau ceva. Sau sa fiu atat de comoda si de nesimtita, incat sa nu fac nimic intru a obtine ceva-ul. Sa m-apuc de-o carte si sa n-o termin, de exemplu. Cum am facut cu al lui Marquez "veac de singuratate", de exemplu, de vreo trei (trei, in pula mea!) ori.
Rahat, iar am inceput cliseistic si femeieste. Ideea era ca din 2008 am tot vrut sa vad Vicky Cristina Barcelona si am reusit abia acum. Da' ce mi-a placut! Si nu, nu pentru Scarlet Johansson. Aia-i atat de perfecta, ca nici macar n-am stat s-o analizez. Mi-a placut Penelope mie. Nu-mi imaginam ca o sud-americanca poa' sa joace-ataaaat de bine asa un rol greu. Nu-mi imaginam ca un nene de 42 (Xavier Bardem, ma rog, atunci 39) poa' sa fie atat de sexy, desi deloc frumos.
Firul e misto, n-as putea spune inedit, ca-s atatea si-atatea laitmotive: prietene care se-ndragostesc de-acelasi tip, iubiri neimplinite, fosta nevasta agresiva, artist karismatic. Da' toate cliseele-astea nu-l impiedica sa fie un film misto.
Desigur, eu am o slabiciune pentru Barcelona. Cred ca m-as uita si la un American Pie filmat in Parc Guell. Dar sa nu revin la discutia despre cum i-as spala eu chilotii lu' Gaudi, i-as calca camasile, i-as tunde parul din nas. I-as fi, pardon. Inapoi la film, e de vazut, musai, daca nu l-ati vazut inca. By Woody Allen, sa nu uit, ca-i foarte relevant.
Si pentru ca n-am mai scris de-o groaza de timp, avem si bonus. Din categoria culinareli, eu i-am zis couscous cu legume si due fromaggi. Chiar asta e, numai c-am romantat putin, italienizand. Deci sa detaliez. Couscous sunt niste paste in forma de bobite, se folosesc de obicei la salate. Ideea e ca, paste fiind, nu tre' decat sa le fierbi; ca pe crenvursti; cateva minute, just like that. Legume le-am zis chestiilor alora congelate-n pungi, care par ca-s legume. Due fromaggi inseamna telemea de oaie, rasa si amestecata cu branza topita. Si-am mai pus si doo oo-n branzeturi, sa se lege fromos. S-am amestecat maclavaisu' cu legumele si cu couscousul, si le-am trantit 10 minute-n cuptor. S-apoi m-am laudat ca ce bine stiu eu sa gatesc si ca ce nevasta buna as fi. Si-o mers, am primit trei cereri in casatorie, pe care le-am refuzat cu demnitate. Marketing, pisi.
Barcelonaaa

sâmbătă, iulie 02, 2011

Whoever you are, I've always depended on the kindness of strangers

Pentru ca am rasfoit o carte de psihologie practica. De dragul vremurilor cand ma gandeam sa fac psihologie. De scarba de-a nu face nimic. Si pentru ca mi-a picat in mana. Este vorba despre "Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile", Francois Lelord si Cristophe Andre. Nu, n-am invatat nimic din ea. Mi-am notat, totusi, cateva citate, si mi-am completat listele cu filme de vazut si carti de citit.
Asa ca m-am apucat (iar) de vazut filme vechi, evergreen-uri, clasicele de colectie.
Ieri, "A Streetcar Named Desire", cu Marlon Brando si Vivien Leigh. Si nu, "Pe aripile vantului" n-am vazut, si nici n-am de gand. Am si eu apucaturile mele.
M-am reindragostit, cu ocazia asta, de Marlon Brando. Dar cine nu o face? Vreau sa cunosc o singura femeie care-si doreste s-o iubeasca un gentleman autentic, un domn perfect, un plictisitor de tip care sa-i cante mereu in struna si sa-i sufle-n cur. Dar daca exista, nu vreau s-o cunosc pe nebuna.
Frumusetea filmelor vechi, dupa parerea mea, e forma primitiva de actorie, exagerata, teatrala. Imi plac dialogurile alea seci si scurte, cuvintele putine care cuprind intreaga poveste, decorul precar, detaliile saracacioase. Pentru ca orice forma de arta ar trebui sa-si oblige consumatorul la imaginatie.
Recomand, evident, "A Streetcar Named Desire". Macar pentru buzele si fundul lui Marlon Brando. Pentru o Vivien Leigh mai batrana, dar mai misto dacat in afisul pentru "Pe aripile vantului". Pentru muzica lui Harold Arlen. Pentru cele 4 (patru!) Oscaruri: cea mai buna actrita in rol principal, cea mai buna actrita in rol secundat, cea mai buna scenografie, cel mai bun actor in rol secundar. Pentru ca 1951 a fost un an bun pentru filme (Alice in Wonderland, The Day The Earth Stood Still, Strangers on a Train, A Place in the Sun). Si, evidentamente, pentru ca asa zic eu.

Shiny happy Sinzy