N-ai titlu? N-ai subiect? Inseamna c-ai scris ceva...

Cred c-am avut o copilarie fericita; initial cuminte, mai tarziu razvratita si rebela. Ei bine, in perioada cuminte m-a pasionat putin fizica; am fost la olimpiezi (cum zicea o prietena), am luat note frumusele si-apoi am renuntat din cauza profului, care ne tinea cate 4-5-6 ore pe niste scaune rigide, cu 2-3 culegeri ponosite in fata, fara apa, fara mancare, fara tigari si fara pauze. Acest work-addicted, sa-i spunem, generic, Ciocan, si-a extins putin campul de lucru dincolo de legile fizicii. Ne-a spus, in repetate randuri, ca daca nu ne place materia lui, putem macar s-aplicam legea lui Ohm: "fii om cu mine ca sa fiu om cu tine". O alta chestie pe care-o auzeam des de la el e "ca-n materie nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma". Ma-ntreb ce-a fost acest post inainte sa se transforme; sau ce-am pierdut, inaintea metamorfozei. Desi nu-i materie. Am emotii, sunt timida si nu ma simt in stare sa dezvalui mai mult azi, asa ca mai bine lasati putin mazgaleala asta a mea si vedeti un film, puneti mana pe-o carte sau iesiti la o plimbare aux pieds cu niscai acorduri pretioase-n casti. Va recomand calduros some oldies, but goldies: "Oh, Brother, Where Art Thou?", "Jurnalul lui Adam si-al Evei" al lui Mark Twain si "Skateaway" de la Dire Straits. Enjoy! :)