Rasu'-plansu'. Da' mai mult rasu'

Nu sunt suparacioasa; nu ma las afectata de glumitze rautacioase (dupa ce-mi dau de doua ori ochii peste cap, le si uit), nu fac scandaluri, nu ma cert, injur doar in trafic si in gand, nu umblu cu persoane care sa merite jigniri, nu dau cu pumnu' in masa, nu ma crizez, nu tip, nu lovesc. Cand eram mai mica, eram colerica; daca nu-mi convenea ceva, ma dadeam cu fundu' de pamant (la propriu); nu doar ca mi-a trecut, da' nici n-as mai avea curajul sa fac asta. Am depasit si faza cu aruncatu' telefonului si cu dat pumni in ziduri/ dulapuri/ usi/ orice chestie tare. Vad ca-ncet-incet, ma las si de aia cu plansu'. Am inceput sa prefer sa tac. Tac cand sunt nervoasa, tac cand sufar, tac cand ma oftic, tac in loc sa dau pumni in pizda. Si ma izolez cat pot; pana-mi trece. De obicei imi trece repede; tacerea bosumflata se transforma-n tacere cu surasuri, apoi metamorfoza continua pan-ajung sa vorbesc zambind. Totul se desfasoara treptat, pe etape, totul e cumva calculat, in degrade. Si dureaza in functie de persoana pe care ma supar si de reactiile ei/lui. Pe el ma supar(mult spus, ce-i drept) cel mai des si imi trece cel mai repede. In cele mai grave cazuri, ma "mut" pe canapea si citesc; a fost si o situatie mai speciala, cand mi-am facut bagajele si m-am dus acasa, adica acolo unde platesc chirie. Si-atunci mi-am promis ca n-o voi mai face, sau cel putin nu asa; adica sa-mi mai "uit" naiba o bluza, un chilot, un ciorap, sa nu fiu nevoita sa le cumpar sau sa mai fac niste drumuri, ca proasta. Stii ce ma calmeaza? Treburile casnice. O, da! Sunt ca noua dupa ce fac o tocanita. Sau dupa ce-i fut o curatenie ca la carte, cu frecat fiecare coltisor de camera. Asta-i doar pentru cazuri extreme, cand sunt suparata rau; si se pare ca-mi place sa fiu pregatita pen' situatii de-astea, ca uite ce praf e pe televizor... Acu' na, fiecare se supara-n felu' lui si se descarca dupa cum il taie capu'. Pe mine vad ca ma taie linistit, fara graba si fara zgomot. Si fara multe vaicareli. Ah, si ce intens le-am trait si pe-astea-ntr-o perioada! Ce-mi mai placea sa le povestesc fetelor totul, cu lux de amanunte, cu regie, cu suspine, cu sughituri chiar! Ce depresiva eram si cum mi se-ntamplau toate numai mie, ah! Deh, adolescenta, abstinenta, conflicte-ntre generatii, iubiri ne-mplinite si-alte copilarii peste care, daca stau si ma gandesc, nici nu stiu cum s-a scurs timpul, habar n-am cum s-au dizolvat, cum s-au evaporat, cum au disparut... Da' noroc ca. Ei, si-acum, ca n-am motive sa ma supar (si exceptand datile cand le inventez, ca, deh, femeie sunt), sunt tare vesela. Zambesc cand salut, dansez cand gatesc, cant cand fac curatenie, rad des si sanatos, uneori incerc chiar si sa glumesc; nu prea-mi iese asta cu glumitu', da' oamenii din juru' meu au suficient simt al umorului, incat fac glume bune pornind de la ideile mele...mai putin glumete. Asa ca rad des si mult si zgomotos, uneori. In general, zgomotul rasului meu depinde de alte zgomote, cum ar fi cel al unui dop desprins de pe-o sticla de bere. Da' sa nu intram in detalii. Si sa n-o mai lungesc cu asta, ca vad ca nu naste zambete. Mai bine sa citim ceva amuzant. Uite, are Andrei ceva. Ras placut!