Beyond images (there must be scents)

Dincolo de demisia mea. Pe langa faptul ca mi-am pierdut portofelul cu o zi inainte sa-mi inchei socotelile cu irishu'. Trecand si peste faptul ca in baruri vin oameni cu gandul de-a bea cafele pe cheltuiala angajatilor. Dincolo de circul asta cu alegerile, dincolo de topaielile prostanacului si de acrobatiile ochilor marinarului, mai presus de cacaturile-astea cotidiene care ne devoreaza timpul si nervii... Beyond all these shits, there was a book. As minti dac-as spune ca abia am terminat-o, ca lectura-i proaspata, ca va pot da citate si-asa mai departe. Nu. Am citit-o acu' vreo luna, am uitat deja o mare parte din numele personajelor, iar ceata s-a asezat usor peste anumite fragmente. Insa nu i-am uitat mirosul ala de carte nedeschisa anterior, de carte virgina, tiparita si asezata pe-un raft, in asteptarea unui cititor care sa merite s-o citeasca. Inca nu sunt sigura ca cititorul a fost pe masura; dar se putea si mai rau; la urma urmei, orice neghiob are dreptul de-a citi, nu?! Asa ca tind sa cred c-am meritat-o. M-a marcat, recunosc. M-a-nspaimantat oarecum, insa nu cum a facut-o "Cantec de leagan" a lui Palahniuk, par example. M-a atras in lumea pe care-o descrie, m-a-mpins spre a-mi imagina, precum un film, toata actiunea. Asta, probabil, si din cauza ca n-am vazut filmul; nici nu-mi prea doresc, de altfel, are doar critici negative; in plus, sunt convinsa ca scenariul imaginat de mine, ca simplu cititor, e mai pe masura povestii; nu, nu ca m-as visa vreun mare talent, insa am avut suficient timp cat sa nu pierd detaliile si sa realizez un fel de 6D sau cum naiba se numesc minunile-alea care includ si oaresce simtiri in "dimensiuni". Mirosul, mai exact. Pentru ca e vorba de "Parfumul" lui Patrick Suskind. Sigur ca m-am imaginat personaj, fac asta de cate ori imi place ce citesc. Nu, n-am fost protagonistul, ci una din victimele sale; ma prindeau nespus de bine pielea alba, aproape stravezie, parul rosu si mireasma de virginitate; totusi, spre sfarsit, in euforia lecturii, mi se-ascutise si simtul olfactiv. Nu mai are nici un sens sa enumar emotiile, sprijinul ascuns - dar puternic fata de Jean - Baptiste Grenouille, tristetea care m-a cuprins spre finalul cartii, dificultatea cu care-am citit ultimele 50 de pagini, de teama ca se va termina. Nu cred c-am exagerat cu nimic; poate, din contra, mi-a fost frica sa nu va sperii si-am mai estompat din trairi. M-ati putea-ntelege doar citind-o. Daca insa n-am fost convingatoare si aveti nevoie de un imbold mai "comercial", aflati ca e bestseller si ca i-a cucerit pe Kurt Cobain (ascultati "Scentless Apprentice"), Till Lindemann (Rammstein; listen to "Du riechst so gut") si Marilyn Manson (pe asta l-a ajutat in alegerea titlului celui de-al doilea album - "Smells Like Children"). Si filmul vedeti-l dupa ce cititi, daca tineti mortis; insa va asigur ca cele 27 de cadre cu nasul personajului principal (actorul britanic Ben Whishaw) nu depasesc puterea cuvintelor lui Suskind. Hai, la teme cu voi! La urmatorul curs, extemporal!