Bon voyage, frere Jacques!

Sunt trista. Si ar trebui sa fiu trista mai mereu, de vreme ce sunt o proasta, care nu da doi bani pe nimic pana cand se trezeste in situatia de a pierde ceva. Sunt proasta care vrea tot timpul sa cunoasca oameni noi, in detrimentul intalnirilor cu vechii si bunii prieteni, sunt o proasta care prefera sa-si petreaca joia-ntr-un club, in loc sa cineze cu familia, o proasta care n-a stiut niciodata care-i sunt prioritatile. Si care se da vesnic cu capul de pereti, si nu se-nvata minte. Sunt o proasta, ca n-am fost ieri sa mananc cu frate-meu. Si nici saptamana trecuta, sa pescuim. Si ca nu m-am dus sa fac pe asistenta la cabinet, de cate ori a avut nevoie. Si ca nici macar nu vorbesc suficient de des despre el. Si ar trebui. Asa ca uite-ma, pe ultima suta de metri, laudandu-l: buei, frate-meu-i super scump si super smecher si cel mai bun stomatolog/ implantolog/ chirurg buco-maxilo-facial. Si cel mai bun prieten al meu. Si singurul care m-a tras de maneca atunci cand am gresit, fara sa-mi dea suturi in cur, si care m-a sprijinit de fiecare data cand am avut nevoie. Si singurul cu care pot asocia celebrul salut al lui Bendeac, "va pup, va iubesc si va respect". Si o sa-mi fie tare dor de el, ca maine pleaca. Si naiba stie cand l-oi mai vedea, cert e ca mor de ciuda ca n-am dat si noi la un salau, ca fratii, inainte de plecare. Si ca n-am mancat un Big grose Tasty. Si ca n-am baut o bere. Si ca fac ca proasta pe dura exact cand nu e cazul, astfel incat sa creada ca mie, in general, mi se rupe. Nu mi se rupe deloc, sunt o proasta sensibila care face pe dura. Si careia deja-i e dor de el, desi inca n-a plecat. Bine c-am apucat sa mai fac o data pe asistenta, azi, ca nu stiu la ce faze recente cu el m-as fi putut gandi, de dor. Stiu, v-au dat lacrimile. Da' las' ca cine-si va face concediile-n Bordeaux la urma, rade mai bine. Gata. De maine, redevin dura. Va... Mnu, nimic.