miercuri, aprilie 13, 2011

Lebada destinului fara limite se plimba libera pe bulevard

Sacrificiile si durerea pe care s-o suporti ca sa faci ceva perfect. Agresivitatea si ambitia pe care trebuie sa le ai atunci cand iti doresti sa faci ceva. Motivele pentru care vrei sa faci acel ceva, autodepasirea, distrugerea barierelor, renasterea din cenusa, nervii, sexualitatea, inhibitiile, temerile, anxietatea in forma ei cea mai vulgara, sexualitatea extrema. Toate astea si delicatetea lui Ceaikovski. Si jocul impecabil al lui Natalie Portman. Asta am vazut in Black Swan. M-a cutremurat, m-a pus pe ganduri, mi-a dat ultimatumuri in ceea ce ma priveste. A fost ca un pumn al dracului de dureros, si inca imi atarna, streang, de gat. Probabil c-am innebunit, de cand l-am vazut, tot am senzatia ca trebuie sa iau decizii si sa fac lucruri radicale. Si inca ma sperii cand fostul (si poate, viitorul) prieten imi spune ca-i seman actritei principale. Pur si simplu, nu mai reusesc s-o scot din contextul Lebedei negre; Natalie cea vulnerabila si imatura din Closer nu mai exista. Bun film, dar, repet, inca ma trec fiori. Copiii mei nu vor avea voie sa-l vada inaintea varstei de 20 de ani; nu, nu voi fi o mama rigida, probabil voi incerca sa compensez lasandu-i sa bea, sa fumeze, sa faca sex si sa se drogheze. Agresiv si Limitless, agresiva ideea de perfectiune, de fapt. Nu cred c-as putea trai cu asta. Ce-i drept, Limitless e o mare porcarie, unul din cele mai slabe SF-uri pe care le-am vazut. E pueril si are carente mari. Sa fim seriosi, pana si unui pusti de 12 ani crescut in Ferentari i-ar trece prin cap sa-ncerce sa descopere si reproduca chimia din pastila aia minune. Sau poate ca asta-i marea limita a scenariului, poarta logicii. London Boulevard mi-a parut mai realist, dar la fel de violent. Da, am ignorat criticile si l-am vazut. Am o slabiciune pentru Keira Knightley, pur si simplu nu m-am putut abtine. Pentru ea ca icon, nu neaparat ca actrita. Ca woman to look like. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, una, sunt o slaba-nalta-fara tate-cu ochi mari si melancolici si buze delicate wannabe. Daaaaa, ador fragilitatea aparenta a femeilor cu ochi mari si fara tate. Sa revenim la film. Collin Farrel m-a convins, nu e doar un tip misto. M-a convins cu In Bruges si imi place ca-si mentine standardele. Plus ca e exact genul de tip pe care vrei sa-l vezi in filme cu-mpuscaturi, pur si simplu se potriveste, e de-acolo. London Boulevard are poveste, si nu una cu happy-end, which I like. Personajele sunt bine conturate si actorii bine alesi. Iar muzica, ah, muzica, e o-ncantare! Chris Isaak si Bob Dylan, o, da! Merita putin credit filmul, zau asa. Si iata ca ajungem la ultimul, Adjustment Bureau. Sa fi avut vreo 12-13 ani fiecare dintre noi pe vremea cand ne-am gandit c-am putea fi marionetele cuiva. Mai ales noi, fetele, care ne jucam cu Barbie-uri si Ken-i, care inlocuiam, pe rand, Barbie-uri si Ken-i, care cum se stricau, care gaseam cate-un ceva de facut in fiecare zi pentru fiecare Barbie si Ken. Eh, what if we all were Barbies and Kens? Cu siguranta e infantil, e film de pizde visatoare, e film la care vrei sa-l tii de mana, film in timpul caruia te-ntrebi care ti-e menirea, care-i sensul vietii tale. Si film dupa care te trezesti imediat ce-ai iesit din sala de cinema. Sau, in cel mai rau caz, continui sa visezi, dar schimbi visul. Da, Matt Damon e visabil. Cui nu-i place Matt Damon? Stiu baieti care s-au indragostit de el dupa seria Bourne, stiu baieti care au avut fantezii cu el dupa Green Zone. Nici Emily Blunt nu-i de lepadat, dar imi pare mie ca trebuie sa se mai maturizeze, ca actrita. Ei da, Adjustment Bureau e un film usor si misto. Nu unul care sa marcheze, nu unul care sa genereze intrebari existentiale, nu unul care sa ia Oscar sau ceva. Dar merita vazut intr-o dupa amiaza ploioasa. Sau intr-o seara calda. Sau oricand. Si da, la partea temporala sunt subiectiva; sa zicem, deci, ca merita vazut intr-o companie placuta. Dar orice merita facut cand te simti bine, right? Ok, poate fi doar un pretext, dar unul dragut. Si da, cateodata merita sa fii pizda visatoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cap ou pas cap? Comment if you dare

Shiny happy Sinzy