Imi place pe...

Urasc sa fiu inteleasa gresit. Urasc sa nu fiu ascultata, mai ales ca nu vorbesc mult, de fel. Urasc sa inteleg gresit si sa ma crizez si sa ma agit ca sticla de Pepsi, care, ca tot veni vorba, e de cacat. Urasc Pepsi, da. Si ginul, si berea fara alcool, si pina colada, si long island ice tea, si cuba libre. De fapt, urasc combinatiile nereusite si fake-urile, in general. Si mizeria aia de asa-zisa mancare de la KFC. Dar, mai mult decat orice, imi urasc ovarele. Si sunt mai mult ca sigura ca si ele pe mine, ar trebui sa ne desparta cineva sau ceva. Mda, stiu, pe coaiele mele ar trebui sa le doara fix in plua de ovare. Da' e o chestie pe care n-o pot controla. Una din multele. Si urasc sa pierd controlul. Sunt cam Gica Contra, ati zice voi. Eu zic ca-s foarte normala si ca e firesc sa existe un echilibru intre lucrurile care ma fac fericita si cele care-mi displac maxim. Pentru ca, da, imi plac atat de multe lucruri! Imi place Kiseleff-ul toamna, imi plac buclele lui Charlie, imi place s-ascult Led Zeppelin la casti, in autobuz, imi place sa-mi fac dus si sa ma dau cu parfum inainte sa ma culc, imi place sa rad de pitipoance, imi place sa beau Cola/ bere/ vodka si suc de mere, imi place sa cunosc oameni noi si sa fiu timida, imi place sa ma trezesc tarziu, imi place sa port pantofi comozi, imi plac jeansii si gecile de piele, imi place sa-mi imaginez ca-s o tipa dura si rece, si la fel de mult imi place sa fiu calda si sa ma pisicesc. Imi place combinatia vin fiert - cozonac. Imi plac pianele vechi. Imi plac filmele lu' Chaplin si pozele alb-negru. Imi plac sutienele colorate. Si mi-ar placea sa am un loc stabil unde sa-mi pun geanta, cand ajung acasa. Si un birou pe care sa fie tot timpul un vas cu margarete. Sunt o sensibila toanta. Nu, la filme cu Sandra Bullock nu ma uit. Dar imi place cum da, pe ecran, zic. Deci imi place pe ecran. Si-mi mai place si-n masina. Si... Nu, asta n-o mai pot spune, imi place sa fiu secretoasa, chiar daca-mi place pe blog. Da, si imi plac statusurile-astea pitiponcesco-badmotherfucker-wannabe, care-ncep cu "imi place". Ei bine, recunosc, uneori imi place chiar si pe feisbuc. Dar cel mai mult si cel mai mult imi place pe muzica. "Hai, nu-ncepe iar cu fantezii legate de decor, timp-spatiu-senzatii" Ba-ncep. Si mi-ar placea pe Beatles - Come Together.

Bad day

Mi se-ntampla rar, da' mi se-ntampla totusi: sa ma trezesc dimineata cu ochii umflati si cu o fata care nu cere nimic, cu cearcane si cu buzele intinate pe toata fata, si cu o stare de tot cacatu'. Sa vreau sa-i dau cuiva un pumn in fata. Primul lucru pe care sa-l spun cand ma ridic din pat sa fie "baga-mi-as pula, sunt o ratata". Sa ma enerveze toata lumea. Sa nu-mi convina ca paharul colegei mele e pe marginea mesei, si nu in mijloc. Sa ma enerveze Charlie, ca vrea afara. Ah, si sa ma sune maica-mea sa ma-ntrebe daca sunt bine, fericita. Am dimineti in care m-as certa cu prietenele mele, cu amicii mei gay (ca amicii mei ne-gay sunt fostii iubiti), cu mama, cu tata, cu frate-meu, cu Charlie, cu tipu' cu care-am iesit saptamana trecuta, cu tipul cu care-mi planificasem sa ies saptamana asta (bat campii, desigur), cu proprietarul apartamentului unde stau in chirie (si care nici nu stie ca eu stau in apartamentul lui), cu administratorul blocului, cu casiera de la Mega Image, cu babele care vor sa ma ridice pe mine ca sa stea ele pe scaun in autobuz, cu secretarele de la facultate, si, in fine, cu toti oamenii care-mi fac viata mai frumoasa. Dimineti in care m-as certa cu multimea. La fel de rar imi doresc s-ascult Theatre of Tragedy, sa fumez tigara dupa tigara si sa fiu singura. Sunt momentele in care m-as desparti de prietenul meu, dac-as avea unul. Si dupa ce trece cam un pachet de tigari, asa, incep sa ma gandesc la chestii existentiale, gen ce mananc azi si ce am de gand sa fac cu viata mea. Si-mi trec tot felu' de rahaturi prin cap, sa fac nu stiu ce curs de limbi straine sau de fotografie, sa ma-nscriu la nu stiu ce master prin nu stiu ce tara, sa-mi fac un imprumut si sa-mi iau masina, sa-mi fac un imprumut si sa-mi iau casa (asta e imposibil, evident, la salariul pe care-l am, da' realismul nu ma-mpiedica sa visez). Si apoi realizez ca n-am bani de nu stiu ce curs, ca nu stiu suficient de bine limba incat sa fac masterul in tara aia, ca degeaba-mi iau masina si pot plati ratele, ca nu-mi permit s-o si intretin, ca n-o sa am prea curand posibilitatea sa-mi iau casa. Si ma trezesc in acelasi punct, si habar n-am incotro s-o apuc si cum sa fac. Asa ca o sun pe mama, ii spun ca sunt bine, il sun pe frate-meu sa-l intreb de sanatate, le pregatesc pranzul colegilor de apartament si stabilesc sa ies cu prietenii la o bauta, dupa ce-mi plimb catelu'. And they make my day. Meanwhile, mai am un pachet de tigari si asta. Nici zilele proaste nu mai sunt ce erau odata.

Ces amours-la

Obisnuiesc sa ma uit pe imdb inainte sa merg la filme, e un prost obicei preluat de la prietenii mei snobi. Asa am facut si azi. Nota 6.7, un singur review, si ala vag si ne-profi. Gen: drama. In conditii normale, aveam toate motivele sa nu vad filmu' asta. Adica nu la cinema. Nu fara reducere. Da' s-a-ntamplat ceva ciudat in univers, s-au aliat planetele, a dat un fluture din aripi in Texas or something, asa ca iata-ma din nou acasa, dupa ce-am vazut "Ces amours-la". Am citit ca e facut de unu', Claude Lelouch, cica poet. N-am habar de opera lui, eu nu citesc poezii, iar singurele pe care le stiu sunt ale lui Dylan si Cohen. A, si mai e una: limba franceza. Nu stiu altii cum sunt, dar mie, daca-mi spui ceva-n franceza, ma ud toata. De-asta am un gol in stomac de cate ori ascult Edith Piaf. Dar sa revenim la film. "Ces amours-la", desi e film de vazut acasa cu fetele, in timp ce mananci Ferrero Rocher, si in ciuda faptului ca e un love-story veritabil, e un film chiar bunicel, cu actiune complexa, desfasurata pe cateva planuri temporale, pe alte cateva spatiale, cu personaje bine conturate si cu o eroina adorabil de karismatica si libertina. Are putin din "La vita e bella", putin din "Pianistul" si putin din "Inglorious Bastards", fara a parea insa copie ieftina, fara a parea copie at all. Ah, si coloana sonora e absolut superba. Acolo sa vezi poezie. Replici misto, un actor absolut superb (Jim, in film), scene fierbinti destul de vagi cat sa-ti puna-n miscare rotitele, si detalii foarte bine calculate, astfel incat totul sa para incredibil de credibil. Cum ar fi ca in planul trecutului, personajele feminine au unghii rotunde, iar in cel al prezentului, patrate, moderne. Nici eu nu stiu cum de-am observat asta. In fine, ideea e ca "Ces amours-la" (tradus la noi "Iubiri din trecut") e un must-see. Si un must-listen, cum spuneam si mai devreme. Vedeti trailer P.S.: Nu, eu nu l-am vazut cu fetele, si am mancat popcorn, nu Ferrero. Si asta nu-i de rau. P.P.S.: Imi cer scuze pentru absenta accentului, stiti ca-s comoda.

Tu cat de bine joci teatru?

Mi-am dat seama ca n-am mimat niciodata un orgasm. Si e frustrant, doar sunt femee. In schimb, pot sa zambesc cand mi-e foame. Si sa rad zgomotos cand sufar (desigur, mult spus, eu nu sufar niciodata, ca-s cool). Pot sa ma-mbrac sexy cand sunt in perioada "aia" a lunii. Pot sa par ca ma simt rau. Da, asta m-a ajutat mult, mai ales in generala, la orele de chimie; asta si tempera. Pot sa ma uit pan' la sfarsit la un film care nu-mi place. Pot sa dansez si pe muzica de cacat. Pot sa-mi indrept parul si sa-mi pun unghii false, chiar daca stiu ca eu nu-s asa. Pot sa mint pe cineva c-arata bine (asta doar in cazuri extreme, gen cand sunt intrebata). Pot sa nu-njur cand as face-o. Pot sa nu plang, cand as face-o. La ras e mai greu, doar sunt maestra-n gafe. Pot sa mananc ceva ce nu-mi place, cum ar fi puiul umplut cu peste. Pot sa ma duc in locuri pe care le detest, gen Dumars sau vesnica Academie (cine-i din Motru stie, cunoaste). Pot sa mint ca nu ma gandesc la nimic. Si pot sa par amuzanta uneori, desi cu siguranta nu sunt. Pot sa ma autoironizez, desi n-am o parere prea proasta despre mine. Pot sa fumez pe furis, cand sunt in preajma bunicii mele. Pot s-o mint pe mama ca sunt bine, cand nu sunt. Pot s-o mint ca-s racita cand plang. Pot sa-l mint pe tata ca-mi ajung banii pe care mi-i trimite, si sa ma-mprumut. Cam atat sunt de ipocrita. Oare altii cate roluri joaca?